Intelectuala pitzi

Facebook-ul e wrong! Dacă nu știi să îl manageriezi, e wrong rău.

Din om în om, am ajuns friend cu mulți foști colegi de liceu cu care am pierdut legătura din motive de studiat la naiba în praznic. Astfel că am putut să văd cu ce se mai ocupă, cât s-au mai îngrășat (aici nu ar trebui să comentez prea mult eu, care am sărit de la statutul de anorexică din liceu la persoană cu mare nevoie și de altă mișcare decât cea a degetelor pe tastatură), ce locuri exotice au vizitat, cum se aruncă din avion sau fac trasee inimaginabile sedentarismului meu.

Totuși, am rămas șocată de un anumit tip de evoluție. Anume, evoluția de la tocilara clasică, care învață tot la toate materiile şi nu îşi părăseşte uniforma de liceu cu trei numere mai mari, la tocilara „Britney Spears”. M-au nedumerit pozele cu buric gol, rochii lucioase, decolteuri fantastice, cercei uriași etc. Și, deși nu sunt la curent cu preocupările academice și profesionale ale respectivei persoane, îmi permit să formulez un tip de explicație.

Atunci când stai nepermis de mult cu nasul în cărți, poate de științe reale, pierzi contactul cu realitatea și încetezi să îți dezvolți o serie de competențe sociale, precum analiza critică a modelor și adecvarea între ținută și status social, context social. Pur și simplu pierzi capacitatea de a-ți da seama de penibilul ținutei tale MTV-iste într-un cadru în care oamenii sunt și se îmbracă, așa cum aș numi eu, normal. Nu îți dai seama că nu ești într-un videoclip, că nu ai reflectoare pe tine, că aia care se vântură în jurul tău nu sunt fotografi, ci prietenii tăi. Și aceste capacități de evaluare a contextelor sociale le pierzi din cauză că tu ești prea focusat pe ce faci tu pentru a-ți dezvolta o imagine proprie a adecvatului și o înghiți pe nemestecate pe cea aflată la îndemână, ieftin și fără a fi nevoie să consumi mult timp, adică imaginea din revistele glossy şi din videoclipurile pentru copii americani tâmpiţei.

Aşa că devii un fel de Britney Spears cu carte, o pitzi intelectuală. Trist.

Funcționarul auto-suficient

Bună parte din funcționarii noștri mi se par ne-ieșiți din casă, rupți de realitate și lipsiți de orice alt tip de experiență decât cea a propriului HG (Lege sau ce mai vreți) în baza cărora le e organizată instituția.

De unde această reflecție? Păi, am fost ca tot ONG-istul cu jalba în băț la stăpânire să fim consultați cu privire la elaborarea unei metodologii de finanțare (fapt în sine de apreciat). Moment în care, un funcționăraș (și nu președintele instituției!!) a început să ne explice el sus și tare cum e cu finanțările din bani publici, cu respectarea procedurilor, cu necesitatea unor hârtii absolut aberante pentru toate liniile de finanțare existente.

Ceea ce nu înțelegea funcționărașul ăla neieșit din casă care o dădea langa cu praful lui de bani publici este că toți interlocutorii lui citiseră cel puțin de câteva sute de ori mai multe ghiduri de finanțare decât el, că lucrau pe fonduri publice de foarte multă vreme, că lucrau pe fonduri publice cu sume mari, că înțelegeau necesitatea asigurării transparenței și a cheltuirii responsabile și tot așa și, mai mult, că unii dintre ei gestionau ei înșiși linii de finanțare de sute de mii și milioane de Euro. Dar, nu, omul vroia să ne demonstreze că noi nu știm și nu înțelegem și vindea grădinarilor ardei.

Așa că încă un program de finanțare cu obiective foarte bune va muri în proiecte mărunte pentru că oamenii cu expertiză reală nu își pierd vremea să ceară șoferului de taxi certificat de atestare fiscală pentru a-l depune la finanțator. Și asta pentru că funcționarii care fac procedurile nu au ieșit niciodată din mediul lor hârțogăresc și nu se pot descotorosi de proceduri birocratice pentru că ar rămâne fără obiectul muncii și ar pierde sensul existenței lor pe piața muncii. Și, pentru că hârtiile fără sens și acoperire în bani, îi scot pe cei buni din joc ca să poată rămână prietenii, uneori mai puțin preofesioniști.

Cum vrem sa arate oamenii noştri politici

Comentariile post-alegeri au vizat în mare măsură profilul noilor noştri euro-parlamentari şi profilul candidaţilor în general. Majoritatea comentatorilor sunt nemulţumiţi pentru că reprezentanţilor le lipsesc competenţa, calificarea, distincţia intelectuală. Eu aş face câteva observaţii privind ce consider a fi pretenţii legitime la adresa reprezentanţilor aleşi democratic.

În primă instanţă, ar trebui să ne gândim dacă aceşti oameni sunt sau nu reprezentativi pentru electoratul lor, pentru cetăţenii pe care îi reprezintă. Şi cam cum arată cetăţenii care au votat? Mulţi dintre ei sunt nişte cetăţeni dispuşi să încalce legea pentru 50 lei, un telefon mobil, o eugenie şi o sticlă de făină sau ulei. După acest profil de votant, ne-am aştepta să regăsim nişte aleşi similari. Oameni care nu au prea multe mustrări de conştiinţă când încalcă legea pentru nişte beneficii materiale, uneori chiar ridicole. A se vedea scandalurile de corupţie ce presupuneau o miză ridicolă, precum un termopan sau o sticlă de ţuică. Apoi, ne putem aştepta la nişte aleşi ce nu ştiu valoarea banului şi se bucură de el, indiferent cât poate cumpăra. Iar atunci când averea vine fără muncă şi la limita legii, înţelegem de ce este cheltuită iraţional, pe maşini cu care nu poţi circula pe străzile patriei, pe conduri de satin roşii sau pe genţi iraţional de scumpe şi ostentive.

Apoi, ne plângem că oamenii nu ies la vot. Poate nu ies şi pentru că nu au candidaţi după chipul şi asemănarea lor. Cei cu educaţie nu se regăsesc în actuala ofertă sau nu acceptă că un candidat cu profil educaţional ridicat poate candida pe aceeaşi listă cu scandalagii şi manelişti. Ar trebui să accepte acest lucru ca pe unul normal? Ar trebui să accepte că un partid formulează o ofertă care se adresează şi celor care dănţuiesc în Gaia? Eu sunt tare curioasă şi cum vor reacţiona dorobanţiştii la alegerile prezidenţiale când Monica Columbeanu va purta vorba unuia dintre candidaţi.

Ar trebui să definim puţin ce presupune competenţa unui om politic. Eu nu cred că trebuie să fie un inginer genial, un economist recunoscut, un avocat celebru. Ei sunt foarte buni fiind ingineri, econimişti sau avoaţi geniali, să nu îi stricăm cu politica. E drept, omul politic trebuie să aibă o carieră profesională care să reflecte consecvenţă şi decenţă, sau pur şi simplu IQ. Dar un reprezentant este mai ales un mediator între interese şi un promotor al unor valori. El trebuie să ştie foarte bine tehnicile de consultare şi mediere şi trebuie să fie consecvent în soluţionarea revendicărilor în actualizarea unui set de valori, fie ele liberale, socialiste, conservatoare etc. Mă avânt la a afirma că Mona Muscă a fost un fel de trend-setter pe acest model, model pe care îl văd acum preluat şi de câţiva, încă prea puţini, parlamentari tineri.

În final, aş reflecta puţin şi asupra interpretărilor date prezenţei scăzute la vot. Am văzut mulţi oameni politici punând acest lucru pe seama dezinteresului şi comodităţii populaţiei. Este o reţionalizare convenabilă pentru clasa politică. Care (intenţionată cacofonie) clasă nu s-a spetit creând condiţiile necesare exercitării votului (vot prin corespondenţă, vot electronic, vot anticipat, două zile de votare) pentru că e în dezinteresul lor să facă asta: dacă vine lumea la vot, avem nevoie de mai mulţi bani să cumpărăm mai mult ulei pentru mai multe voturi, avem nevoie de o campanie reală, cu un mesaj puternic pentru a convinge. Mai bine lăsăm o mare masă inertă şi votează doar ai noştri cu noi!

Apoi, am văzut o masă critică de comentatori care motivau absenteismul prin lipsa de ofertă. Totuşi, este o cauzalitate directă între lipsa de ofertă politică şi absenteism? Prin absenţa mea, nu validez votul de 50 de lei? Nu încurajez dezvoltarea lui? Dar, dacă îmi invalidez votul, particip la luarea unei decizii colective bune privind reprezentanţii? Ce strategie aş putea avea dacă sunt nemulţumit şi de noi şi de voi? O posibilă strategie ar putea fi un vot dat cu scopul de a crea o balanţă între echipele concurente? O echilibrare a deţinerii puterii alternativ? Să susţin partidul care creează premizele unor alianţe diferite? Să susţin candidatul care favorizează schimbarea aceloraşi găşti de la administrarea aceloraşi resurse cu alte găşti pentru o vreme? Totuşi, unde m-ar plasa asta din punctul de vedere al consecvenţei cu un set de valori, politici şi programe? În condiţiile în care consecvenţa partidelor cu aceste seturi de valori este 0, eu nu aş putea folosi aceasta ca pe o variabilă la care să mă raportez când votez, deci aş putea fi un votant care zboară din floare în floare, ca florile să se străduiască să le aleg...

Greu....

Programele de cheltuieli ale guvernului nu pot crea locuri de muncă

„Nu este o dovadă de încrâncenare ideologică să spui că programele de cheltuieli ale guvernului nu pot crea locuri de muncă. Orice cheltuială trebuie finanţată; pentru fiecare companie sau activitate subvenţionată de guvern există câte o companie sau activitate care este taxată cu o sumă echivalentă. Investiţiile publice nu reprezintă „ceva“ peste investiţiile private, pentru că resursele şi locurile de muncă nu cad din cer, prin bunăvoinţa divină a conducătorilor politici; cheltuielile statului nu produc decât un efect de dislocuire în cadrul cererii şi, mai departe, distorsionează structura de producţie.” Bogdan Glavan aici.

Cum să ne jucăm de-a știința și cercetarea în jurul focului dansând cu bețe

Nu scriu pe blog pentru ca lucru de zor. Și când nu lucru, dorm. Și când nu dorm, mă văd cu prietenii.

Dar lucrând așa, tot citesc. Ce fac și studiază alții prin alte părți ale lumii. Și, în timp ce social scientiștii de pe meleaguri natale îi disprețuiesc pe americani pentru care se ocupă numai de sociologie măruntă (mă rog, eu citesc middle range sociology, deci nu așa măruntă) sau pentru că au venit ei cu tot felul de pseudo-experți dându-le peste nas alor noștri că nu știu cu tranziția (doar nu erau să vină cei mai buni pe 1000$ în Românica, că se duseseră deja pe mai mult în Polonia, Ungaria și Cehia; și ai noștri nu știau cu tranziția, ci doar cu sociologia industrială, că atât se putea în comunism) sau că teoriile lor nu se pupă cu realitatea românească (ar trebui toți să vină și să studieze ce se întâmplă pe aici pentru că se întâmplă fenomene unice, vezi Doamne!), eu stau și mă mir ca prostul!

Ce bine și frumos scriu aștia mai la vest, fie ei americani, francezi sau suedezi (Swedberg rules!). Ce studii fac. Cât de dezvoltate sunt dezbaterile și cum se petrec ele în timp real chiar anii '80 când mai greu cu netu și cu călătoriile între continente...

Și mă amuz așa la gândul a ce se face pe la noi... Și simt cât de frustrant poate fi pentru un tânăr să nu prea aibă de unde învăța... Că fie nu există stimulente pentru profesori să împartă cunoașterea, fie cunoașterea se oprește la 1970, fie nu există infrastructură (strategia clasică e să împrumuți parole de pe unde poți). Când oamenii își caută strategii de supraviețuire și surse de bunăstare în afara instituțiilor clasice de învățământ și cercetare, cine mai rămâne să îi învețe pe muchioși?? Și, când profesorii trebuie să publice ca să crească în grad, și cărțile alea trebuie citite de cineva, cum să nu se oprească cunoașterea studenților din 2010 la Marx, Weber și Durkheim?? Adică la ce era disponibil în biblioteci pe vremea când sociologia era burgheză și formatorii noștri de azi îşi scriau operele? Sau când e greu cu tehnologia şi limbile străine, cum să se conecteze somităţile noastre la dezbaterea nenorociţilor occidentali ca să mai învețe și ăia de la noi?

Şi aşa mă amuz că în 2009 sociologia românească găseşte foarte inventiv piste de cercetare pe care americanii lucrează de 20 de ani! Dar suntem grozavi când nu avem habar de ce fac alții!

După poza asta sumbră (deși cenzurată), cred că sunteți de acord cu mine că tinerii care scot capul sunt niște devianți pozitivi și merită un premiu.

Dar să mă întorc la noul meu instituţionalism de-mi place tare.

ONG mic, ia-mă acasă!

Încă o dată mi se confirmă că sunt naivă şi am o imagine deformată despre anumite aspecte ale vieţii sociale... gravă afirmaţie pentru un sociolog wannabe...

Săptămâna trecută s-a strigat ONG-uri adunarea!, aşa că m-am adunat şi eu ca să reprezint cu mândrie frumoasă grupare de tineri intelectuali ai libertăţii. Imaginea societăţii civile care mi s-a dezvăluit la acel eveniment a fost puţin şocantă pentru mintea mea crescută într-un spaţiu privilegiat şi mobilat cu minţi deschise şi relaxate.

Aşadar, ONGiştii nu sunt deloc acea adunare de young professionals antreprenoriali pe care mi-i imaginam. Credeam că asta e o activitate pentru oameni cu iniţiativă, cu o mare doză de adaptabilitate la schimbare, cu o mare receptivitate pentru nou, ce mai! nişte agenţi ai schimbării! Adevărul e că mulţi ONGişti nu sunt nici tineri, nici adaptabili şi nici open-minded. Mai rău e că nu înţeleg cauzele pe care le promovează şi se lasă pradă unor ideologii spălătoare de creier, pe care nu şi le asumă conştient şi informat (că de asta se lasă pradă!).

Şi mai grav este, că o parte a lor nu înţeleg instituţiile sociale care stau chiar la fundamentul activităţii lor, precum democraţia, libertatea de asociere, diversitatea de opinii şi perspective sau cunoaşterea dispersată. Altfel nu îmi pot explica nevoia de centralizare (Să creăm un comitet care să se ocupe de toate asociaţiile!), nevoia de strategie comună tuturor organizaţiilor şi de plan cincinal (parcă principalul lor atu era tocmai descentralizarea, diversitatea şi mai buna cunoaştere a nevoilor beneficiarilor lor decât cunoaşterea deţinută de actorii centrali, capacitatea de a inova), nevoia de coordonare unitară a activităţii ONGurilor, nevoia de eliminare a competiţiei prin sisteme de clasificare în buni şi răi extinse până la a fi aplicate de finanţatori (sau aşa s-ar dori...).

Apoi, se discută mult în termeni de reprezentativitate. Mi se pare o discuţie depăşită! Dincolo de fenomenul sindical şi de cel al reprezentării patronatelor, nu văd de ce intervine acest criteriu. Dacă eu apăr câinii vagabonzi (mare greşeală!!), înseamnă că îi reprezint?? Dacă eu fac monitorizare de politici, înseamnă că reprezint pe cineva? Sau ar trebui? Dacă promovez cauza libertăţii, trebuie să fiu reprezentativ?? După umila mea părere, reprezentativitatea este asigurată la nivel parlamentar. Dincolo de asta, suntem grupuri de cetăţeni cu păreri comune. Pe care ni le promovăm pentru cine are urechi să ne audă. Şi nu simt nevoia să reprezint pe nimeni! Dacă cineva care îmi împărtăşeşte cauza îmi dă 2%, foarte bine. Dacă nu, nu!

Apoi, mai există mitul donatorilor individuali! Da, e un model de succes în relaţia cu un agent de asigurări american ieşit la pensie care nu găseşte un sens pentru existenţa sa şi donează 10 dolari pe lună unui copil din Africa (tocmai l-am descris pe Mr. Schmidt interpretat de Jack Nicholson în About Schmidt), căpătând astfel un sens în viaţă. Ei, vedeţi voi povestea asta avându-l ca protagonist pe pensionarul român cu 700 de lei pensie? Eu nu! Îl vedeţi impresionat de căţei schelălăind pe omul care munceşte 10 ore pe zi şi apoi îşi trimite toată leafa copiilor la facultate? Apoi, chiar dacă mai există indivizi rarisimi ca prietenii mei care donează către SMURD, credeţi că beneficiile sunt mai mari decât costurile campaniei? Mai bine stau şi scriu 10 cereri de finanţare pe 100.000 Euro decât să caut 1000 de donatori individuali. La acest moment nu e fezabil, e doar un mit.

Apoi, m-a mai mirat calitatea umană. Cred că puţine sunt manifestările care să adune mai mulţi nevorbiţi la un loc. Oamenii sunt nemulţumiţi de ceea ce reuşesc, dar trebuie totuşi să îşi explice că nu e în zadar. Iar acesta e un spaţiu în care găsesc înţelegere şi empatie. Aşa că îşi povestesc măruntele succese sau necazuri indiferent că ele sunt sau nu relevante pentru discuţie sau pentru audienţă, indiferent de semnalele moderatorului. Mai mult, toate astea sunt asezonate cu citate scoase din context din cine ştie ce operă sau cu bancuri deloc amuzante când eşti în urmă cu timpul. Plus, DA-ŢI FOC ANALIZEI SWOT!!! E slabă, nu zice nimic şi oamenii au impresia că ştiu să o facă, dar NU ŞTIU!! E ca un apel de disperare pe care îl transmit tuturor trainerilor să nu le mai dea omuleţilor să se joace cu SWOT-ul că nu îl pricep şi nu e util!! Apoi, oamenii nu stăpânesc termenii: ce e aia "mamă socială"?? Dacă mama mea nu a fost instruită în acel proiect şi m-a crescut cu cheia de gât înseamnă că e anti-socială??

Panelul de deschidere a cuprins şi oameni de CSR din mediul de afaceri. Dintre aceştia nu a lipsit marea vedetă a CSR-ului românesc (nu o voi nominaliza, că poate îi cer finanţare să salvez planeta strângând pet-uri!), care vedetă nu înţelege nimic din sectorul asociativ. Îl vrea centralizat, vrea un organism care să îi zică ce organizaţie e bună sau rea ca să ştie cui îi dă finanţare. Eu mă gândeam că după ce citeşti vreo 100 de rapoarte de activitate, începi să înţelegi la ce trebui să te uiţi... dar m-am înşelat! E nevoie de federaţii!!

Apoi, tot panel-ul a pus problema reducerii finanţării pentru advocacy, watch-dog şi think-tank-uri. Am spus eu: aha, cineva înţelege ceva! Şi m-am gândit la modelul american care întârzie să vină şi pe la noi. Şi am întrebat timidă ce părere are CSR-ul despre asta. Un CSR a răspuns neutru că nu serveşte, dar că îmi recomandă un tip de linie de finanţare pentru asta. Am beneficiat, aşa e, dar e nevoie de mai mult! Al doilea CSR a răspuns printre rânduri că se tem să nu fie folosiţi pentru jocuri politice, că se tem de a se angaja în a pune presiune pe politic (deşi asta spunea mai devreme că noi, ONGurile nu reuşim să facem). Mai să înţeleg că se tem de controale. Pe de altă parte, eu cred că o companie în România are mai puţine stimulente să investească în promovarea intereselor sale legitime, precum taxarea mai mică, şi mai multe stimulente să dea "cadouri" exact acolo unde trebuie pentru ca numai ei se beneficieze de favoruri şi nu şi competiţia. În timp ce ni se spunea mămos că societatea civilă românească e primitivă rău, eu constatam resemnată că şi mediul corporate e la fel, departe de ce face el mai la vest niţel.

În concluzie, ceea ce fac organizaţiile de suport care organizează forumurile mi se pare ca în povestea cu morile de vânt sau cu stricatul lucrărilor la mânăstire peste noapte. Totuşi, fără insistenţa lor, multe din aceste organizaţii nu ar fi ştiut ce e aia proiect sau finanţator sau cerere de finanţare. Şi, chiar dacă va mai fi nevoie de 10, 20 ani, ei fac lucruri care trebuiesc făcute. Pe de altă parte, atenţie cu instinctele de centralizare şi de etichetare a organizaţiilor în bune şi rele! Toate sunt bune! Că cele rele sunt desfiinţate sau nu au bilanţurile depuse!

Şi sunt convinsă că există şi organizaţii mari, cu management sănătos şi leadership bun, care nu iau acasă căţei sau creează mame sociale, ci diseminează cunoaştere! Aşa cum sunt partenerii noştri (hi, hi!). Şi că aceste organizaţii îndeplinesc bine o funcţie foarte importantă.

1 Mai la Secăria

A trecut o vreme de când nu am mai scris. Din motive de Paști acasă, de lene, de treabă, de lipsă de inspirație. Așa că îmi fac acum curaj cu ceva soft. Week-end-ul de 1 mai, petrecut la casa de vacanță a unei prietene, în Secăria, la 8 km de Comarnic.

Secăria e un sătuc risipit pe niște culmi destul de abrupte, cu pomi înfloriți și un verde extraordinar de frumos. Plus liniște și aer curat. Unora din noi ne-a reamintit de verile la țară, iar celor care nu au copilărit la țară, le-a oferit un prilej să dea în mintea copiilor. Astfel se explică fugăritul și pânditul veveriței prin copaci (cu binoclu și instrumente adecvate, precum conurile de brad), crearea de capcane pentru găini (nu toți știu că nu sunt chiar atât de proaste găinile, dar am aflat că nu se dau în vânt pentru porumbul copt folosit ca momeală), fugărirea cocoșului și sperierea găinilor să vedem cât de mult pot sări peste gard, jucat cu focul la propriu sau sărit pârleazul prin curţile vecinilor. Alții, mai normali, au copt pe jar încins tot ce puteau coace: cartofi, gogoșari și mere. Și fără să adăugăm nimic, nici zahăr, nici scorțișoară, merele ne-au ieșit geniale!Din tablou nu au lipsit poveștile despre spirite rele ce ar putea să se uite la noi pe fereastra de la baie care dă înspre spatele casei. Și dacă eu mai am o scuză, băieții care se temeau de dus la baie nu au! Dacă venea ursu, ne vedea Sfântu' cu acești curajoși!

În ciuda vânticelului și a frigului de seară, lenevitul în șezlong nu a lipsit din meniu și a fost delicios, aș zice. De fapt, ca să evit frigul, mă încălzeam la jarul în curs de stingere şi ma bucuram de ultimele urme de fum de la grătar...
Am mers și într-o plimbare pe Valea Doftanei și ne-am minunat de culoarea lacului. Dar și de serpentinele și pantele foarte abrupte de pe culmea ce ducea spre Șotrile.
Pe sâmbătă noapte, deja jeleam faptul că urmează duminica şi după duminică urmează luni. Iar eu m-am simţit foarte tristă când am plecat... Andreea, mai vrem!

Despre episodul Secăria de anul trecut, povesteşte Andrei aici. Eu am lipsit atunci, din motive vieneze.

De ce mediul de afaceri eșuează în a fi promotorul libertății economice

De cele mai multe ori, se crede despre mediul de afaceri că este vârful de atac al dreptei. Că promotorii curentelor de dreapta reprezintă interesele marilor corporații și sunt sprijiniți de acestea. Totuși nu este dificil să constatăm multe situații în care corporațiile nu investesc în promovarea libertăților economice, deși ne-am aștepta să facă acest lucru... De câte ori i-am văzut pe petroliștii români legându-se cu lanțurile de rafinărie pentru că au crescut accizele la combustibil? De prea puține ori... De câte ori vedem că politicile de CSR ale companiilor sprijină promovarea pieţei libere?

Robert Bartley (în Bruce-Briggs, The New Class?, 1979:64-6) ne oferă două argumente interesante pentru care mediul de afaceri nu reușește să formuleze un răspuns coerent atunci când este atacat:

• chiar dacă costurile afacerii cresc ca urmare a unor reglementări excesive, acestea nu sunt suportate de antreprenor, ci sunt transferate către consumatorul final, iar cererea pentru produse va exista mereu. Cererea de produse de tutun în România s-a menținut, chiar dacă taxele au crescut constant. Desigur, există şi un nivel prohibitiv al taxării care ar face aceste produse prea scumpe, dar abia pentru a preveni acel nivel se vor mobiliza cu adevărat producătorii de tutun.
• mediul de afaceri este incapabil să acţioneze concertat pentru a-şi apăra interesele. O companie nu este atât de mult preocupată de atacurile ce i se aduc din afara mediului de afaceri, ci este preocupată de competiţia altei companii. De aceea, va susţine reglementările care reduc puterea competitorilor. Corporaţiile nu sunt aceşti promotori ai pieţei libere pe care ni-i imaginăm, ci sunt avantajate de reducerea competiţiei. Mai mult, reglementările excesive îi favorizează pe liderii de piaţă deoarece aceştia pot aloca resurse importante pentru a-i influenţa pe reglementatori. Aşadar, mediul de afaceri în sine are interese divergente, unul din clivaje fiind între micii întreprinzători şi proprietatea privată şi marile corporaţii şi proprietatea semi-publică.

Relevanța marxismului și degringolada intelectuală a stângii

Dragoș Aligică semnează în Revista 22 articolul Relevanța marxismului și degringolada intelectuală a stângii, un articol ce oferă câteva insight-uri semnificative în evidenţierea labilităţii discursului stângist neinformat ce ocupă atât sfera publică, dar și, aș adăuga eu, sfera dezbaterilor așa-zis academice din România.

[Spun așa-zis pentru că eu, personal, tot nu reușesc să găsesc în acest mediu substanță și consistență în expunere, nu reușesc să văd discursuri informate, ci doar reactualizări fără sens ale marxismului. Asta și pentru că în România marxismul este mult mai accesibil (sunt mai multe cărți vechi și traduse în română) pentru vârfurile noastre academice care nu citesc articole mai noi de 1990. Cam acolo se oprește știința socială...]

Iată cele câteva argumente care mi-au atras mie atenţia:

• Teoriile marxiste au fost infirmate de istoria economică a ultimului secol. Ce anume mai stă în picioare din „legea pauperizării proletariatului“, „legea scăderii salariilor“, „legea concentrării capitalului“, „legea scăderii ratei profitului“?

• Societatea contemporană arată cu totul diferit față de societatea descrisă de Marx datorită unor schimbări revoluționare precum: „a doua industrializare între 1880 şi 1900, două revoluţii manageriale în secolul XX, o revoluţie a mijloacelor de comunicare şi una informatică”

• Abordările și instrumentele teoretice s-au schimbat radical, puterea explicativă a acestora fiind infinit mai mare decât cea a instrumentarului folosit de Marx (în România, mai sunt încă prea mulți care trebuie să afle despre cum se studiază societatea după Marx): „Discuţia fluctuaţiilor economice, a relaţiei dintre procesele pieţei şi cadrele de reglementare a lor, analiza funcţiilor statului, a tensiunii dintre normele sociale şi raţionalitatea individuală maximizatoare au toate loc în registre pentru care vocabularul folosit în secolul XIX nici măcar nu are cuvintele necesare.”

• Reperele stângii indicate de profesori în procesul educațional, dar și în cercetare și publicistică ignoră ultima sută de ani de progres în științele sociale și vârfuri ale gândirii de stânga și se limitează la maculatură multi-culti și corectitudine politică.

Concluzie: „Aşa că, ori de câte ori, cineva, luând atitudinea că spune ceva profund, declară că „Marx a avut dreptate“ proclamând relevanţa marxismului pentru înţelegerea actualei conjuncturi economice sau a lumii contemporane, acest nefericit devoalează mai mult decât o anume dezorientare intelectuală personală. El ne spune, implicit, ceva foarte important despre deşertul intelectual în care stânga se învârteşte haotic de atâta vreme.”

Distribuţia veniturilor

As Professor Peter Bauer has pointed out, the very term "distribution of income" casts a pall of suspicion over existing inequalities, implying as it does that incomes are not personally earned but somehow received as the end-product of mysterious (and therefore possibly sinister) political-economic machinations. (Kristol, 1972, About Equality in Commentary, p. 45)

Despre Chișinău, revoluție, democrație şi alternativă

În primul rând, termenul de revoluție pentru ceea ce se întâmplă la Chișinău este doar senzaționalism jurnalistic. Obiectivul "revoluţionarilor" nu pare a fi schimbarea actualei ordini, ci întărirea ei, întărirea sistemului politic formulat de normele constituţionale, sistem ce a fost deturnat pentru apărarea interelor unui grup politic privilegiat. Apoi, nu ştiu încă dacă se poate vorbi de o identitate comun asumată a celor ce protestează. Sunt aceştia numai tineri sau mai sunt şi alte grupuri mai dificil de identificat? Ce înseamnă lozincile despre unirea cu România? Nu sunt ele o expresie dincolo de dorinţa pentru democraţie, nu sunt ele o aspiraţie naţionalistă nerealistă? Actele de vandalism nu sunt tocmai o expresie a lipsei de coeziune şi lidership a acestei manifestaţii? Având aşadar aspiraţii diverse şi diferite, putem vorbi de revoluţie?

Şi, ce consecinţe ar avea un răspuns pozitiv la solicitarea manifestanţilor de a fi repetat scrutinul? Ar fi cu certitudine un pas pentru deligitimarea practicilor actualului regim. Totuşi, nu ne putem aştepta în mod realist la rezultate fundamental diferite în condiţiile în care o serie de alte variabile rămân constante, precum lipsa de libertate a presei, politizarea administraţiei (adică cei care pun morţi pe liste electorale, spre exemplu), lipsa mecanismelor de monitorizare a campaniei şi înalta fragmentare a alternativei la putere.

În final, cred că maximizarea consecinţelor pozitive ale unui nou tur de scrutin se poate realiza numai printr-o alianţă electorală a opoziţiei, opoziţie care să devină îndeajuns de puternică pentru a crea un val de entuziasm prin care să poată obţine un scor mai apropiat de cel al partidului comunist. Şi, apoi să spere că vor putea fi "convinşi" câţiva parlamentari comunişti să se alăture din timp viitorului actor politic dominant şi să părăsească devreme barca "scufundândă" a comunismului.

Freedom, Selfishness and Common Good

Colegul meu Vlad Tarko propune un proiect de filosofie experimentala pe tema conceptului de libertate. Pentru că îmi place ideea, o transmit şi eu mai departe:

De sute de ani filosofii se cearta pe definitia "corecta" a libertatii. Ce inteleg insa oamenii in general prin libertate? Nimeni nu stie pentru ca nimeni nu i-a intrebat.

Autorii cartilor de non-fictiune politica, indiferent de ideologia la care subscriu, sustin adesea ca diviziunea dintre stanga si dreapta provine dintr-o presupusa intelegere diferita a ideii de libertate. Este aceasta presupunere corecta? Nimeni nu stie, pentru ca sondajul nu a fost inca facut...

Liberalii ne spun ca promovarea libertatii individuale conduce la prosperitate generala, in timp ce social democratii ne spun ca libertatea indivizilor si egoismul trebuie tinute in frau in numele binelui comun, compesandu-le prin solidaritate. Care-i insa felul in care vad oamenii cu adevarat lucrurile acestea?

CADI a lansat azi un sondaj online menit sa identifice perceptia indivizilor asupra libertatii personale si a relatiei dintre libertate, egoism si bine comun. Probabil ca la prima vedere cu totii avem o definitie standard invatata din carti sau din experienta, insa confruntand situatii reale raspunsul si solutiile nu vin asa usor. Sondajul include o serie de 5 situatii care pun in discutie conceptul de libertate sub diferite intelesuri. Nu se pun intrebari teoretice sau filosofice, ci intrebari despre niste cazuri ipotetice concrete.

Daca sunteti doritori sa sprijiniti acest demers, puteti completa sondajul aici:
http://www.eSurveysPro.com/Survey.aspx?id=5f9d10da-631d-4c8b-9a7a-61eaa4cec81e
In momentul de fata testul nu va ofera raspunsuri, insa probabil o sa va puna pe ganduri in legatura cu intelegerea pe care o aveti a ideii de libertate. Odata ce se vor aduna suficiente reactii la test, rezultatele vor fi facute publice.

Acest tip de sondaj este un exemplu de filosofie experimentala
http://en.wikipedia.org/wiki/Experimental_philosophy
In loc de a apela la argumente filosofice traditionale, care pleaca de la ipoteze neverificate despre intuitiile oamenilor, accentul se pune pe identificarea si intelegerea acestor intuitii.

Cu cat testul este facut de mai multi oameni cu pareri politice mai diverse cu atat el va fi mai relevant. Asadar nu va sfiiti si forwardati-l cunoscutilor :)